Anul asta m-am dus la Garana cu gandul sa fie ultima data cand vin la festival sau cel putin sa iau o pauza dupa cele 6 editii consecutive la care am fost. Nu de alta dar aspectul comercial si tot mai multa lume "exotica" au stricat farmecul festivalului din urma cu cativa ani.
Pentru mine Garana are un loc aparte in suflet pentru ca acolo am mers cateva veri de-a randul in cantonamente si am trait niste experiente unice. Cunosc locurile acelea ca propria-mi palma (fara nicio aluzie, perversilor)si este unul dintre cele mai linistitoare locuri pe care le stiu. Eram hotarat ca dupa ce ma intorc sa scriu un post despre cat de bine m-am simtit acolo de-a lungul timpului si de faptul ca urma sa iau o pauza.
Numai ca natura a avut alte planuri si m-a trimis acasa mai repede decat credeam. Dezastrul m-a prins in incinta festivalului fix dupa ce si-a incheiat Abercrombie reprezentatia (mi-a placut cum a cantat dar pana acum cel mai mult mi-a placut
Victor Wooten, anul trecut). Am fugit la masina si am asteptat sa se opreasca ploaia. A durat atat de mult incat am atipit la un momentdat dar am fost trezit de urletele prietenilor ce au ramas in corturi si a venit apa peste ei. Am recuperat lucrurile care au mai fost de recuperat si le-am aruncat in masina. Ma apuca si acum rasul cand imi aduc aminte de cum pluteau sacii de dormit in cort. N-am putut sa plec in timpul noptii caci la 1 km de Garana incepea o ceata de nu vedeai botul masinii. Am plecat spre casa in zorii zilei de duminica, cu tenisii imbibati cu apa si noroi. Cand calcam frana mai iesea cate un jet de apa din ei :)) Am ajuns acasa cu bine, in chiloti si tricou.
Acum parca imi e si mai drag de Garana si simt ca treaba nu a fost incheiata. Revin si la anul. Cel putin!